Turcescu, despre cum "a dat Victor Ponta INDICAȚII la B1 TV"
Robert Turcescu a făcut o dezvăluire interesantă joi seară, în emisiunea sa, 100% cu Robert Turcescu, difuzată la Nașul TV.
Într-o discuție cu Ion Cristoiu, despre politică și despre presă, a venit la un moment dat vorba despre independența jurnaliștilor. Turcescu a povestit atunci un episod de pe vremea când lucra la B1 TV, episod despre care s-a discutat între jurnaliști, dar care n-a fost niciodată spus public.
Iată afirmația lui Robert Turcescu despre modul în care premierul Victor Ponta ar fi dat „indicații” televiziunilor: "Vă spun eu un caz foarte clar. Ponta a dat indicații, în legătură cu povestea cu plagiatul, până și în B1 TV și în alte televiziuni. Era așa: se poate discuta despre orice, despre guvernare, dar nu cumva să vorbească vreunul despre plagiat sau despre familia extinsă, eventual despre afaceri ale familiei Ponta, ale lui Tata socru’ (Ilie Sârbu – N.R) și așa mai departe…"