MENIU

Tudor "Tudy" Ionescu renunță la postul de viceprimar al Capitalei

<p>Tudor Ionescu - Tudy</p>

Noul viceprimar al Capitalei, Tudor Ionescu, cunoscut în lumea mondenă drept Tudy, a anunțat că renunță la postul de viceprimar în care abia fusese votat. 

"Văzând campania mediatică declanșată împotriva mea pe considerente ce țin exclusiv de sfera vieții mele private, din urmă cu mai bine de cinci ani, am luat decizia de a demisiona din funcția de viceprimar al municipiului București. Am câștigat această funcție cu sprijinul colegilor mei din ALDE, cât și al PSD, fiind ales pe lista ALDE a Consiliului General de către cetățenii Bucureștiului și țin să le mulțumesc tuturor", a anunțat Tudor Ionescu într-un comunicat.

"Ca liberal, cred atât în separarea sferei publice de cea privată, cât şi în faptul că judecata politică trebuie să aibă loc în zona politicului, luând în calcul exclusiv elemente de ordin politic. Un episod de viaţă privată din trecutul meu, o greșeală, un episod ce nu a devenit cunoscut decât prin indiscreţia altora şi care nu a produs niciun fel de prejudicii unor terţi, nu poate și nu ar fi trebuit transformat într-un obstacol în calea unei cariere publice. Aceasta s-ar fi cuvenit a fi măsurată numai prin rezultatele ei publice. Nu cred că într-o societate liberă şi democratică cineva poate fi stigmatizat definitiv şi descalificat de la orice funcţie publică, din pricina unei întâmplări din sfera intimă", a spus Ionescu.

Tudor Ionescu este, conform listei de candidaţi pentru CGMB depuse de ALDE, de profesie economist, în prezent ocupaţia sa fiind aceea de manager. El a fost membru PNL şi a făcut un stagiu la Parlamentul European, la cabinetul lui Cristian Buşoi.

Presa a relatat că Tudor Ionescu ar fi dorit să candideze şi la alegerile locale din 2012, dar scandalul în care a fost implicat în perioada în care era iubitul Oanei Zăvoranu i-a afectat cariera politică.

În 2011, Tudor Ionescu, cunoscut în lumea mondenă sub numele de Tudy, a ajuns pe prima pagina a ziarelor după apariţia unei înregistrări video compromiţătoare.

În 2015 el a reapărut în spaţiul public, la emisiunea Ham Talent, unde a participat alături de câinele său, Skip.

 

Mai multe articole despre:
Bucureşti viceprimar Tudy Tidor Ionescu