Tudose, de Ponta:„A luat partidul pe persoană fizică. Nu înțelege că nu toată lumea este de vânzare”
Continuă războiul dintre cei doi foști premieri social-democrați, colegi, încă, în Pro România. Europarlamentarul Mihai Tudose a lansat, marți, un nou atac extrem de dur la adresa lui Victor Ponta, după ce liderul Pro România l-a acuzat că ar dori să plece la PNL.
Tudose susține că Ponta a dat ordin ca poza lui să fie scoasă de pe site și îl acuză că a luat partidul pe persoană fizică, fără să mai țină cont de alte opinii. Tudose a precizat că el nu va pleca din partid și nu negociază nimic cu cei din PNL.
„Apropo de plecatul la PNL, am o veste proastă pentru el: nu plec nicăieri, eu sunt în Pro România și stau la Pro România. Am aflat că de vreo jumătate de oră, o oră am fost scos de pe site-ul Pro România. Foarte grav, eu mă așteptam să ne pună mustăți, piuneze, gumă pe scaun. Sunt gesturi de mare bărbat politic, n-am ce să zic!
Încearcă să ne dea afară pe toți cei care nu gândim la el și are vaga impresie sau, mai bine zis, certa impresie că toată lumea gândește ca el, că toată lumea poate fi cumpărată, că toată lumea caută să câștige ceva dintr-o negociere.
Chiar aștept să văd ce prevedere a statutului am încălcat, pentru că în statutul Pro România nu scrie nicăieri că poți fi dat afară pentru o opinie. El consideră că partidul este pe persoană fizică, că el este partidul, dar eu vă spun că nu poți da afară membri fondatori ai partidului doar pentru că noi gândim puțin diferit.
El ne spune de negocieri, dar el când a negociat în vară cu ALDE, apoi cu Dăncilă, când noi eram în campanie, el negocia cu Dăncilă la Neptun și apoi la Vila Lac. După alegeri a negociat de capul lui cu cei de la En Marche, dar nu l-au vrut ăia pentru că băieții sunt cam de dreapta. Nu l-au vrut nici cumpărat, nici pe gratis. El nu înțelege că nu toată lumea este de vânzare, iar dacă-i spui ceva de țară, de interes al acestei țări îl pufnește râsul.
Eu voi rămâne în Pro România, pentru că eu susțin România. Că tot vorbim de politică, cu cei 10% ai lui de la Gorj eu îmi fac mari griji cu privire la viitorul lui mandat de parlamentar, nu știu dacă-l obține.”, a declarat Mihai Tudose, pentru stiripesurse.ro.
Este a doua replică tăioasă de marți a lui Tudose pentru Ponta.
Ziua de marți a început cu cererea de plecare din partid a lui Ponta. Mihai Tudose i-a cerut marți lui Ponta să-și de a demisia din funcția de președinte al Pro România. Asta după ce Ponta a anunțat pe Facebook că partidul se va despărți de oamenii care au ales să voteze guvernul Ludovic Orban în Parlament.
Scandal total în Pro România. Tudose îi cere demisia lui Ponta
Victor Ponta a dat un răspuns scurt la cerea lui Tudose. ,,Îi urez mult succes la PNL'', a declarat Ponta la un post de televiziune.
Reacția lui Ponta după ce Tudose i-a cerut demisia