Tudorel Toader şi Dăncilă, întâlnire de urgenţă cu Timmermans, la Strasbourg
Premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Justiţiei s-au întâlnit, marţi, la Strasbourg, cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Înainte să plece din țară, Tudorel Toader a spus că îi va cere lui Timmermans să depăşească „faza îngrijorărilor” şi să discute punctual! Asta după ce Liviu Dragnea a spus, aseară, că la Strasbourg n-ar fi fost o dezbatere, la Comisia LIBE, ci o condamnare. Iar Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că România are o imagine proastă pentru că oficialii europeni nu sunt bine informați.
Tudorel Toader a anunţat că îi va cere lui Timmermans să depăşească „faza îngrijorărilor” şi să discute punctual.
„Eu m-am întâlnit cu domnia sa de multe ori. I-am cerut şi îi vor cere şi mâine (marţi, n.r.) să depăşim faza îngrijorărilor, preocupărilor, afectarea statului de drept. Să discutăm punctual: soluţia legislativă cutare nu este bună pentru că... poate fi îndreptată prin modificarea X. Adică să depăşim din enunţurile de principiu, dar care nu au o abordare secvenţială documentată. Vom participa la dezbaterile din Parlament", a spus Tudorel Toader, la un post TV.
Discuţia vine în contextul în care prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a criticat, luni, modificarea legilor Justiţiei, afirmând că CE nu va ezita să aducă "în faţa instanţei guvernul român dacă regulile sunt încălcate".
Oficialul european a mai declarat că protestatarii din 10 august nu pot fi definiţi ca fiind "huligani", din imaginile vizionate în acea perioadă reieşind că aceştia au fost paşnici. Timmermans a precizat că anterior că a privit şocat când protestatarii au fost bătuţi atunci în Piaţa Victoriei.
Pe 3 octombrie, Parlamentul European va avea o dezbatere asupra protestelor violente din 10 august, la care este invitat să participe şi premierul Viorica Dăncilă.