MENIU

Tudorel Toader, atac dur la Iohannis: ”Este cel mai periculos precedent pentru statul de drept”

<p>Tudorel Toader</p>

Ministrul Justiției Tudorel Toader a lansat un atac dur la adresa președintelui Klaus Iohannis, după declarațiile acestuia de marți pe tema deciziei CCR și a acțiunilor PSD. 

”Ce face preşedintele astăzi este cel mai periculos precedent pentru statul de drept. Este prima dată când un demnitar de rang înalt pune în discuţie respectarea şi aplicarea legii fundamentale şi respectarea şi aplicarea unei decizii a Curţii Constituţionale", a declarat, în miercuri dimineață ministrul Justiţiei. 

Întrebat despre amenințările lansate de Liviu Dragnea la adresa procurorilor, Tudorel Toader a vorbit tot despre Klaus Iohannis.

"Ministrul Justiţiei nu comentează ce declară alţii, fie el si preşedintele republicii, care a devenit foarte cunoscator în ale Dreptului Constituţional", a spus ministrul Justiţiei.

În opinia sa, în cazul nerespectării deciziei CCR se va ajunge la un diferend între puterile statului, care vor trebui să găsească soluţii de rezolvare.

"Ministrul Justiţiei reprezintă o autoritate în sens constituţional, dar de data aceasta nerespectarea Constituţiei capătă dimensiunea unui diferend de rang constituţional între puterile statului şi puterile statului urmează să caute soluţia acestei nerespectări a deciziei", a precizat Toader.

Întrebat dacă rolul CSM în revocarea procurorilor de rang înalt a fost diminuat în urma deciziei CCR, ministrul Justiţiei a răspuns: "CSM are rol consultativ, avizul pe care îl dă e un aviz consultativ, ceea ce înseamnă că rolul CSM nici n-a crescut, nici n-a scăzut". 

Mai multe articole despre:
CCR Klaus Iohannis tudorel toader