MENIU

Tudorel Toader anunță joi, la ora 18.00, dacă va cere revocarea lui Kovesi

<p>Tudorel Toader</p>

Ministrul Justiției Tudorel Toader va prezenta raportul privind activitatea managerială la DNA joi, la ora 18.00, la minister, a anunțat chiar ministrul pe pagina personală de Facebook.

Tudorel Toader va anunța joi la ora 18.00 dacă a decis să solicite revocarea Laurei Codruța Kovesi de la șefia DNA. Raportul privind activitatea managerială la Direcția Națională Anticorupție ar fi trebuit să fie prezentat joia trecută, dar a fost amânat cu o săptămână de Toader. 

Premierul Viorica Dăncilă a explicat luni amânarea raportului lui Toader. ”Săptămâna trecută abia au apărut în spațiul public acele informații. Nu putea să vină din Japonia fără să analizeze, fără să vadă ce s-a întâmplat. Nu era un raport care să fie pliat pe realitate și consistent”, a spus Dăncilă, care a mai precizat că singura discuție cu Toader a fost cea referitoare la informațiile apărute în spațiul public și la raportul pe care acesta urmează să îl prezinte.

Premierul a subliniat că ministrul Justiției Tudorel Toader este responsabil pentru raportul privind activitatea DNA și că nici măcat șeful guvernului nu se va implica în procesul de luare a deciziei.

”Ministrul trebuie să facă o evaluare, să vină în spațiul public, să prezinte raportul și trebuie să lăsăm Justiția să își spună cuvântul”, a spus Dăncilă.