Ministrul Justiției, declarație bombă: 3000 de pagini cu secrete, copiate chiar în arhiva SIPA
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a confirmat că peste 3000 de file din arhiva SIPA au fost copiate. Totodată, el spune că acolo au pătruns persoane fără cerficiat ORNIS.
Potrivit EVZ, Toader susține că peste 3.000 de pagini din dosare au fost copiate la fața locului, în sediul Administrației Penitenciarelor. El a reclamat la parchet această situație.
La ANP există xeroxul cu care au fost copiate cele peste 3000 de pagini şi care este sigilat. La ANP există condicile privind vizitatorii în arhivă. Am solicitat informaţii şi de la oficiul care eliberează certificatele ORNISS. Le-am primit şi îmi spune cine avea şi cine nu. Aceste informaţii se referă la diverşi, foşti, angajaţi sau neangajaţi ai MJ care azi se află în alte demnităţi sau chiar in Ministerul Justiţiei, dar care se află la adăpostul prezumţiei de nevinovăţie”, a spus Tudorel Toader.
Declarațiile lui Tudorel Toader vin în contextul dezvăluirilor făcute de jurnalistul Dan Andronic, care a scris că mai multe documente din arhiva SIPA au fost copiate în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica MAcovei, comisie la care a participat și judecătorul Cristi Dănileț.
30 la sută din informațiile adunate de SIPA priveau infracțiuni de criminalitate organizată, corupție sau infracțiuni împotriva siguranței naționale. Ele vizau judecători, procurori, polițiști, politicieni, ziariști. Acest lucru a fost precizat oficial încă de acum 10 ani, nu este o noutate, a precizat Dan Andronic.
În arhiva SIPA se pot găsi informații despre acte de corupție săvârșite de magistrați sau alți oficiali ai statului, potrivit unui raport de audit din 2005.