MENIU

„Tu decizi! Dosar de candidat”. Bogdan Balanișcu, liderul PSD Iași acuzat că s-a abonat la contracte cu statul

La rubrica „Tu decizi! Dosar de candidat” discutăm despre Bogdan Balanișcu, liderul PSD Iași acuzat că s-a folosit de influența sa în politică pentru a obține contracte bănoase cu statul. În iunie candidează pentru funcția de primar. Dacă merită sau nu votul tău, tu decizi după ce citești analiza care urmează. 

 Bogdan Balanișcu este candidatul susținut de PSD la primăria din Iași. De altfel, de ani buni este in razboi total cu actualul edil, Mihai Chirica. Insa cei mai aprigi adversari au fost candva si colegi de afis in campanie electorala. In Campania din 2016, Balanișcu apărea pe afișe in spatele lui Mihai Chirica, la acea vreme membru PSD.

După ce edilul a trecut la PNL, declarațiile lui Bogdan Balanișcu, până atunci de susținere pentru Mihai Chirica, s-au schimbat la 180 de grade. Acum îi transmite că „ Iașul merită mai mult decât machete și dosare penale”. În 2022 presa locală din Iași scria că alături de liderii filialei PSD Bogdan Balanișcu a acaparat o acțiune de plantare de copaci derulată de Direcția Silvică și apoi au organizat o campanie de ecologizare, totul pentru a strange voturi.

Tot presa locală spune că are numeroase afaceri cu diverse instituții publice din județ, cum ar fi APIA Iași, primăria din Ciurea, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor sau chiar Consiliul Județean, cu ajutorul cărora a prins 120 de contracte in valoare de peste 120 de mii de lei sub umbrela unui service auto pe care îl deține. Potrivit declarației sale de avere, desi spune ca traieste dintr-un salariu de sub 4.000 de lei, a reusit totusi sa cumpere actiuni in valoare totala de peste 50.000 de lei, avand in acelasi timp si datorii de 95.000 de euro la bancă. Mai are si doua terenuri, o casă și trei masini. 

 

AVEREA LUI BOGDAN RADU BALANIȘCU
-salariu de 3.945 de lei lunar
-acțiuni în valoare totală de 50.461 de lei
-datorii de 95.000 de euro la bancă
-două terenuri
-o casă
-trei mașini
SURSA: declarație de avere