MENIU

Trump îşi menţine încrederea în Kim Jong-Un

Trump îşi menţine încrederea în Kim Jong-Un

Preşedintele SUA, Donald Trump, a precizat că îşi menţine încrederea în Kim Jong-Un.  

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat luni că are încredere că liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, va respecta angajamentul denuclearizării, deşi regimul de la Phenian a denunţat "stilul de gangster" al Washingtonului.

''Am încredere că Kim Jong Un îşi va onora contractul pe care l-am semnat şi, încă şi mai important, strângerea noastră de mâini. Am fost de acord cu denuclearizarea Coreei de Nord'', a scris Trump pe Twitter.


''China, pe de altă parte, ar putea exercita o presiune negativă asupra înţelegerii din cauza poziţiei noastre în privinţa comerţului Chinei - Sper că nu!'', a adăugat preşedintele american.

Washingtonul şi Phenianul au prezentat în ultimele zile viziuni diferite asupra progreselor privind denuclearizarea după summitul Trump-Kim.

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, care a încheiat sâmbătă două zile de discuţii la Phenian, a declarat că negocierile privind denuclearizarea vor fi dificile.

La rândul său, Coreea de Nord a denunţat metodele ''gangstereşti'' ale Statelor Unite pentru a negocia dezarmarea nucleară, o reacţie ce a provocat semne de întrebare în ce priveşte viitorul acestor negocieri. 

Mai multe articole despre:
Coreea de Nord Donald Trump Kim Jong-un