Trump, atac la adresa Cubei
Președintele american, Donald Trump, a denunțat "opresiunea" la care este supus, în opinia sa, poporul cubanez și a cerut guvernului comunist de la Havana să ia măsuri pentru a garanta libertățile, potrivit unui comunicat al Casei Albe, dat publicității sâmbătă, scrie AFP.
Aducând un omagiu lui Jose Marti, Donald Trump a declarat că exemplul eroului independenței Cubei reamintește că "persecuțiile nedrepte nu pot distruge visul cubanezilor de a-și vedea copiii eliberați de opresiune".
"Poporul cubanez merită un guvern care să facă respectate valorile democratice, libertățile economice, religioase și drepturile omului, iar administrația mea este hotărâtă să contribuie la transpunerea în realitate a acestei viziuni", a afirmat președintele american în comunicat cu ocazia zilei independenței cubaneze.
Donald Trump și administrația sa au afirmat public, în mai multe rânduri, că așteaptă din partea președintelui Raul Castro progrese importante în domeniul drepturilor omului și că intenționează să se arate mai fermi decât Barack Obama.
Sub președinția Obama, Statele Unite și Cuba s-au apropiat și au restabilit relațiile diplomatice în iulie 2015, la peste 54 de ani de la întreruperea lor.
De mai multe decenii, Washingtonul îndeamnă Cuba să își schimbe sistemul politic și economic, dar insula comunistă a refuzat să instaureze un sistem multipartit sinonim, în opinia sa, cu corupția.