MENIU

Trump a blocat ajutorul de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina

Donald Trump, președintele SUA

Ajutorul de 400 de milioane de dolari acordat Ucrainei a fost  blocat la 90 de minute după convorbirea telefonică dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, din iulie acest an. Informația a apărut după publicarea unui e-mail publicat duminică de jurnaliști americani de investigație. Pentru această condiționare pentru anchetarea contracandidatului său democrat Joe Biden, Trump a fost pus sub acuzare și riscă să fie demis în luna ianuarie anul viitor. 

 

Un responsabil al bugetului american a cerut Pentagonului „să aştepte” înainte de plăti un ajutor armatei ucrainene la o oră şi jumătate după apelul telefonic între cei doi președinți, potrivit mesajului electronic. 

Acest e-mail face parte dintr-o serie de mesaje publicate de Center for Public Integrity, asociaţie a unor jurnalişti de investigaţie, notează AFP, citată de Agerpres..

Donald Trump este vizat de o procedură de destituire, lansată de Camera Reprezentanţilor care a votat miercuri punerea lui sub acuzare, pentru că a condiţionat ajutorul în valoare de 400 de milioane de dolari acordat Kievului de o anchetă ucraineană privind unul dintre potenţialii săi rivali la prezidenţialele din 2020, fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden.

Înainte cu o săptămână, Comisia Juridică din Camera Reprezentanţilor a SUA a votat favorabil cele două capete de acuzare împotriva preşedintelui republican Donald Trump în cadrul procedurii de punere sub acuzare şi destituire, respectiv abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului.

E-mailul unui responsabil din cadrul Oficiul de Management şi Buget (OMB), Michael Duffy, a fost trimis pe 25 iulie 2019 la orele 11.04, la o oră şi 31 de minute după încheierea convorbirii telefonice dintre Trump şi Zelenski.

"Având în vedere instrucţiunile pe care le-am primit şi cunoscând intenţia administraţiei de a examina ajutorul acordat Ucrainei (...), vă rog să aşteptaţi înainte de a plăti noile fonduri promise de Departamentul Apărării", a scris el. "Dată fiind natura sensibilă a cererii, aş aprecia dacă aţi face-o cunoscută strict celor care trebuie ţinuţi la curent", a adăugat el.

Partizanii republicani ai lui Trump din Camera Reprezentanţilor, într-un raport din 2 decembrie, au pledat în favoarea lui Duffy, subliniind că nu este "neobişnuit" să fie făcute astfel de cereri, potrivit Center for Public Integrity. Astfel, senatorul republican Ron Johnson a afirmat duminică al postul de televiziune ABC că publicarea acestui e-mail nu aduce "nimic nou" în dosarul montat împotriva preşedintelui.

În schimb, senatorul democrat Chuck Schumer a văzut în acesta o dezvăluire "explozivă". "Dacă nu este nimic ilegal în faptul de a reţine fondurile, de ce Michael Duffey a vrut ca nimeni să nu ştie ce a făcut?", a scris el pe Twitter.

"Dacă preşedintele este absolut nevinovat şi nu ar trebui pus sub acuzare, de ce îi este atât de teamă că oamenii vor spune ce au de spus?", a afirmat la CNN senatoarea democrată Amy Klobuchar.

În pofida audierilor sub jurământ a 17 membri sau foşti membri ai administraţiei sale potrivit cărora Trump s-a folosit de funcţia sa în interes personal, şeful statului declară că este nevinovat, fiind, în opinia sa, victima unei "vânători de vrăjitoare" şi a unei "tentative de lovitură de stat".

Donald Trump ar urma să fie judecat, cel mai probabil în ianuarie, de către Senat, unde majoritatea republicană a făcut deja cunoscut că îl consideră nevinovat şi nu intenţionează să îl destituie.

Republicanul Donald Trump este al treilea președinte american care trece prin procedura de „impeachment”, după democratul Bill Clinton și republicanul Richard Nixon. Este pentru a treia oară în cei 243 de ani ai existenței Statelor Unite ale Americii când un președinte riscă destituirea. Dar niciunul nu a fost destituit în final. Eventuala demitere a actualului lider de la Casa Albă depinde însă de Senat. Dominat de cei din tabăra președintelui, Senatul american ar putea respinge destituirea lui Trump în ianuarie 2020.