MENIU

Trucuri care te pot ajuta să îţi păstrezi memoria intactă

Trucuri care te pot ajuta să îţi păstrezi memoria intactă

Ceea ce mănânci, ce bei, ce faci în viaţa de zi cu zi, toate acestea contribuie la felul în care îţi ajuţi sau nu creierul şi sinapsele să funcţioneze la capacitate maximă şi să nu îmbătrânească înainte de vreme. 

Chiar dacă pierderile de memorie pe care le ai te pot duce cu gândul la Alzheimer, de vină poate să fie doar stilul tău de viaţă. Iată câteva lucruri pe care le poţi face în fiecare zi pentru a-ţi menţine mintea vie şi organismul sănătos!

Încearcă să ai un somn bun! Oamenii care nu dorm bine noaptea tind să se confrunte mai uşor cu uitarea decât cei care au un somn profund. Dacă somnul de noapte te poate ajuta să îţi consolidezi amintirile, insomnia îţi poate perturba întregul organism. 

Renunţă la fumat! Fumătorii se confruntă mult mai des cu probleme de memorie decât nefumătorii. Persoanele care fumează mai mult de două pachete de ţigări pe zi la mijlocul vieţii riscă de două ori mai mult  să dezvolte demenţă la o vârstă înaintată, asta în comparaţie cu nefumătorii. Cu toate acestea, cei care renunţă la fumat şi cei care fumează mai puţin de o jumătate de pachet pe zi prezintă un risc similar de demenţă ca şi cei care nu au fumat niciodată.

Bea alcool moderat! Dacă bei alcool optează pentru o cantitate moderată. Consumul prea mare creşte riscul de pierdere a memoriei şi te împrieteneşte cu demenţa. Alcoolicii au dificultăţi în îndeplinirea sarcinilor pe termen scurt, cum ar fi memorarea listelor. Un alt tip de pierdere de memorie asociată consumului de alcool este sindromul Korsakoff.

Sursa

Mai multe articole despre:
sănătate memorie creier memorie sănătoasă