MENIU

Trucul lui Radu Anton Roman pentru cea mai gustoasă zacuscă. Ce trebuie să faci cu legumele înainte de a le căli

Trucul lui Radu Anton Roman pentru cea mai gustoasă zacuscă

Zacusca, acest deliciu tradițional românesc, își găsește locul pe mesele multor familii în sezonul rece.Radu Anton Roman, cunoscut pentru pasiunea sa neîncetată pentru gastronomia autohtonă, ne împărtășește un truc esențial pentru a obține cea mai gustoasă zacuscă: pregătirea corespunzătoare a legumelor înainte de a le căli. Această rețetă, extrem de simplă și accesibilă, utilizează ingrediente ieftine, dar pline de aromă, transformând fiecare borcan de zacuscă într-o adevărată desfătare pentru papilele gustative.

În cartea sa ”Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti”, Radu Anton Roman a explicat, pas cu pas, modul de preparare al zacuscăi.

Ingrediente zacuscă:

3 kilograme de vinete
3 kilograme de gogoșari roșii
3 kilograme de roșii
2 kilograme de ceapă
10 ardei capia
750 de mililitri de untdelemn
o căpățână de usturoi
2 ardei iuți
piper
boia
sare

Ce înseamnă, de fapt, codul oval de pe ambalajele alimentelor. Informațiile la care trebuie să fim atenți

Cum se prepară zacusca:

Potrivit lui Radu Anton Roman, vinetele se coc pe plită, se curăță de coajă și se lasă să se scurgă timp de două-trei ore. 

Gogoșarii, ardeii și ceapa se grijesc, apoi se toacă și se pun la călit în ulei încins.

Se pun la călit și vinetele. Roșiile se curăță de nodul verde și tare, se toacă mărunt și se adaugă la prăjeală. Totul va bolborosi vreme de 1 oră, în vas acoperit, pe foc mic, amestecând des, să nu se prindă.

În sfârșit se pune usturoi, sare, piper, se mai lasă să dea în câteva clocote.

Se conservă în borcane bine închise. Pentru siguranță, se pun borcanele cu zacuscă într-o cratiță mare, la fiert, încă o  jumătate de oră.

Elixirul perfect pentru răcelile din sezonul rece. Această plantă bifează toate beneficiile medicamentelor, fără efecte adverse