"Troica" a murit, trăiască "Grupul de la Bruxelles"
Noua echipă de funcționari internaționali cu care Grecia a început miercuri discuții tehnice privind reformele foarte așteptate de la guvernul lui Alexis Tsipras a fost botezat 'Grupul de la Bruxelles' de către Atena în loc de 'troica', a precizat o sursă guvernamentală greacă, citată de AFP, potrivit AGERPRES.
Noul cvintet, care s-a reunit în capitala belgiană miercuri după-amiază, este format din reprezentanți ai guvernului grec, Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene (BCE), Mecanismului european de stabilitate (MES) și Fondului Monetar Internațional.
O componență foarte apropiată de 'troica' mult detestată, cu diferența că guvernul Alexis Tsipras se prezintă ca membru deplin al acestei echipe căreia dorește să-i schimbe imaginea asociată din 2010 cu vizitele foarte exigente în condiții de înaltă securitate ale unor tehnocrați veniți să treacă în revistă acțiunile ministerelor grecești.
Asta nu împiedică ca, printre participanții la discuții, să se afle Declan Costello din partea Comisiei Europene (CE), Klaus Masuch (BCE) și Rishi Goyal (FMI), respectiv șefii de misiune ai fostei 'troici'.
'Negocierea grupului de la Bruxelles se va derula la nivel politic și tehnic la Bruxelles, între omologi', susține sursa greacă.
Liderii greci ai stângii radicale, constrânși la un anumit număr de concesii în negocierile cu creditorii de la începutul lunii ianuarie, încearcă să rămână fermi și să evite reluarea misiunilor funcționarilor internaționali în capitala greacă.