Tripleţi abandonaţi în Maternitatea din Drobeta Turnu Severin. Ce se va întâmpla cu nou-născuții?
Trei fetiţe născute în urmă cu trei săptămâni şi abandonate de către mama lor la Maternitatea din Drobeta Turnu Severin pe motiv că nu are posibilităţi financiare să le crească, scrie Madiafax. Micuțele vor fi duse într-un centru de plasament al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Mehedinţi pentru a fi date spre adopţie.
Potrivit cadrelor medicale, sarcina mamei a fost una fără probleme, naşterea a fost normală, dar mama le-a părăsit câteva zile mai târziu, motivând că nu are posibilităţi financiare să le întreţină, astfel încât cele trei fetiţe au rămas în grija asistentelor din cadrul Secţiei Nou-Născuţi a Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin.
Imediat după ce au fost abandonate de către mamă, cadrele medicale au făcut demersurile pentru ca fetiţele să fie predate în custodie, către Direcţia pentru Protecţia Copilului Mehedinţi, astfel că zilele următoare vor fi duse într-un centru de plasament, urmând să rămână acolo până li se vor găsi părinţi adoptivi.