MENIU

Trenuri noi la metroul bucureștean, din această lună. CUM ARATĂ

Trenuri CAF

Trenuri CAF

Trenuri CAF

Trenuri CAF

Trenuri CAF

Trenuri CAF

Trenuri CAF

Trenuri CAF

Primele doua trenuri CAF din seria celor 8 noi trenuri pentru București sunt pregătite să intre în circulație, alte patru garnituri fiind livrate companiei Metrorex în ultimele luni.

Recepția finală a celor două trenuri a fost realizată cu succes, după parcurgerea unui set complet de teste dinamice de către specialiștii Metrorex în cooperare cu reprezentanți ai Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles – CAF.

Toate cele opt trenuri au fost deja inspectate la fabrica principală a companiei CAF din Spania, sub supravegherea oficialilor Metrorex.

Primul metrou a fost preluat de Metrorex înainte de termen, la data de 20 decembrie 2015, CAF respectându-și astfel în avans angajamentul contractual cu operatorul bucureștean, care prevedea un termen de livrare a primei garnituri la 16 luni de la semnarea contractului în noiembrie 2014.

„După cum am anunțat, am accelerat calendarul de livrare a celor 8 trenuri pentru București. Recepția finală a celor două trenuri s-a efectuat în ultimele două săptămâni, astfel încât ele vor intra în circulație din luna martie. CAF a mai livrat de la începutul anului alte patru garnituri, pentru care se efectuează teste dinamice în cadrul Metrorex", a declarat Iñaki Barrenechea, CAF Area Manager, responsabil pentru România, într-un comunicat remis B365.ro.

Noile trenuri au fost achiziţionate în baza unui contract în valoare de 47 milioane euro semnat cu Metrorex în noiembrie 2014, cu finanţare de la Banca Europeană de Investiţii.

Mai multe articole despre:
metrou