Întârzieri de sute de minute, trenuri blocate şi călători ţinuţi în frig, luni dimineaţa
Peste 200 de oameni au stat mai bine de trei ore în frig la Bogdan Vodă, judeţul Călăraşi, într-un tren care trebuia să ajungă de la Bucureşti la Constanţa. Totul după ce plugul unei locomotive s-a rupt. După principiul bulgărelui de zăpadă, o altă garnitură a rămas blocată la Lehliu.
Unul dintre pasageri contrazice autorităţile care au susţinut că nu sunt probleme cu încălzirea. George Alexandru Ţirui a precizat pentru Realitatea TV că el, alături de ceilalţi 200 de călători, au fost nevoiţi să aştepte în frig vreme de trei ore. Tot el ne-a trimis poze care arată că zăpada a intrat în vagoane, pentru că uşile nu se închid. În imagini se poate observa şi că geamul compartimentului în care se află este îngheţat.
Un reprezentant al CFR a explicat pentru Realitatea TV: "Trenul înzăpezit este cel care face legătura între Arad şi Constanţa. A plecat regulat din Gara de Nord, însă a întâlnit suluri de zăpadă şi gheaţă. Straturile au rupt plugul şi trenul a rămas înzăpezit
Se fac manevre de cuplare cu un alt tren. E vorba de 200 de călători care îşi vor continua călătoria după ce se realizează aceste operaţiuni, complicate".
Conform reprezentanţilor ISU, de la ora 9 dimineaţă un alt tren Bucureşti - Constanţa era blocat în Gara Lehliu.