MENIU

Trei turiști, salvați din munții Piatra Craiului după o operațiune pe muchie de cuțit. VIDEO cu transportul acestora pe targă

Trei turiști, salvați de echipele de intervenție din munții Piatra Craiului. Foto: Facebook

Salvamontiştii şi jandarmii montani din Argeş au acţionat timp de peste 12 ore, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru recuperarea unui grup de turişti din Masivul Piatra Craiului.

"Apelul la 112 a venit puţin după ora 18 şi anunţa că (...) trei tineri se află blocaţi pe un traseu montan într-o zonă nemarcată şi nu mai pot înainta. Doi jandarmi montani împreună cu doi lucrători de la Salvamont Argeş au început urcarea spre tineri, însă, când au ajuns au constatat că una dintre persoane are glezna luxată, neputându-se deplasa. O altă echipă de jandarmi montani şi salvamontişti a fost direcţionată în miez de noapte pentru a o coborî pe tânără cu o targă. Acţiunea s-a încheiat în jurul orei 6 dimineaţa, toate cele trei persoane fiind coborâte în siguranţă", se arată într-un comunicat transmis duminică de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş.



Potrivit reprezentanţilor Serviciului Salvamont Argeş, cei trei turişti, care nu erau echipaţi corespunzător, s-au desprins dintr-un grup mai mare, pentru a coborî pe un traseu mai scurt, dar foarte dificil.

"Nu au hamuri, nu au căşti, se blochează psihic la intrarea in Padina Lăncii, dar nu sună la 112, ci aşteaptă să treacă grupul lor pe poteca din Marele Grohotiş, îi anunţă prin strigăte că nu pot coborî, iar aceştia hotărăsc să sune, totul cu întârziere, ceea ce ne bagă în noapte. (...) Dacă apelul la 112 ar fi fost efectuat la timp, persoana cu entorsă ar fi putut fi extrasă cu elicopterul, fără deplasarea atâtor resurse", se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Salvamont Argeş. 

MAE a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia: Regiuni afectate de ploi abundente şi inundaţii severe

Mai multe articole despre:
turisti munti jandarmi salvamont