Trei persoane reținute și 12 sub control judiciar, după perchezițiile DIICOT la mafia lemnului
În urma acțiunii de amploare a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) desfășurată miercuri, 12 octombrie, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul exploatării lemnului, trei persoane au fost reținute și alte 12 puse sub control judiciar.
Suspecții urmează să fie prezentați, joi, în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.
Procurorii DIICOT au efectuat miercuri, 12 octombrie, 72 de percheziții domiciliare pe raza județelor Argeș, Constanța, Vâlcea, Teleorman, Maramureș, Gorj, Hunedoara, Sibiu și Alba, într-o cauză privind destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, delapidare, spălare de bani, tăiere de arbori și furt de arbori, fals în înscrisuri sub semnătură privată, folosirea cu rea-credință a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea și dare de mită.
Potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres, perchezițiile au avut loc și la SC Forestcov SRL din localitatea Păușești — Otăsău, cea mai mare companie forestieră din județul Vâlcea, administrată de Virgil Covercă, acesta având calitatea de suspect în dosar.
Oamenii arată că, începând cu anul 2011, suspectul C. V., administrator al unei societăţi comerciale care avea ca obiect principal tăierea şi rindeluirea lemnului a iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat în scopul comiterii de infracţiuni. La grupul infracţional organizat au aderat mai mulţi angajaţi ai societăţii comerciale administrate de către suspect precum şi alte persoane ce au avut şi/sau au relaţii comerciale cu respectiva societate.
S-a reţinut că în perioada 2014-2016, suspectul C. V. a coordonat activităţile infracţionale desfăşurate de către membrii grupului infracţional organizat, referitoare la tăierea fără drept de arbori, la sustragerea de material lemnos, la transportul, la primirea materialului lemnos, la prelucrarea materialului lemnos, la valorificarea materialului lemnos, la vânzarea utilajelor, a cherestelei, precum şi la însuşirea de sume de bani din gestiunea societăţii comerciale.
Activităţile infracţionale au fost desfăşurate de către angajaţii societăţii sub coordonarea administratorului, în funcţie de activitatea pe care o desfăşurau în cadrul societăţii.
În cazul tăierilor ilegale, suspectul C. V. le trasa sarcini echipelor de exploatare în sensul ascunderii urmelor de tăiere ilegală (folosirea vopselei de culoare roşie ce trebuia aplicată pe alţi arbori, după ce arbori anterior semnaţi de către organele silvice erau tăiaţi, scoaterea cioatelor aferente arborilor tăiaţi ilegal).
Ulterior lemnul era prelucrat în cadrul unei fabrici din judeţul Vâlcea şi apoi transportat în Portul Constanţa pentru export către ţările arabe.
Din punct de vedere contabil, cheresteaua a fost subfacturată în cadrul unui circuit format din 4 societăţi comerciale, diferenţa de bani nefiscalizată fiind însuşită de către membrii grupului infracţional.
De asemenea, anumite societăţi din cadrul circuitului economico-financiar au beneficiat şi de sume foarte mari, cu titlu de rambursări de T.V.A..
Prejudiciul cauzat numai pentru un an din perioada investigată, a fost stabilit la o valoare de aproximativ 4.000.000 de euro.
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate în cauză au fost găsite şi ridicate documente contabile, 5 laptopuri, 6 HDD-uri, suma de 362.335 lei, bijuterii din aur 100 de piese, 5 ceasuri din aur şi suma de 7600 euro.
La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Piteşti au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 30 de persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale.
La activități au participat și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Argeș, Vâlcea, Alba, reprezentanți ai A.N.A.F., precum și jandarmi.