MENIU

Trei obiceiuri care ne distrug dinţii

<p>Trei obiceiuri care ne distrug dinţii</p>

Consumarea sucurilor dulci și acidulate și scrâșnitul dinților sunt doar câteva dintre obiceiurile care te pot lăsa știrb.

1. Băuturile acidulate

Băuturile acidulate afectează smalţul dinţilor din cauza zaharurilor pe care le conţin. Astfel, smalţul devine mai sensibil şi e predispus la afecţiuni cum sunt cariile sau eroziunile dentare produse prin scăderea PHului şi demineralizarea dinţilor.

Pentru a reduce efectul nociv al băuturilor carbogazoase, spe cia liştii recomandă să le con sumaţi în timpul meselor pentru ca saliva să poată neutraliza efectul acizilor. „Dacă aceste băuturi sunt consumate frecvent în afara meselor principale, smalţul din ţilor nu mai are timpul necesar producerii remineralizării şi astfel se produce caria dentară”, avertizează Sabina Miu, medic stomatolog, conform doctorulzilei.ro. Puteţi evita apariţia cariilor printr-o igienă cât mai riguroasă realizată prin periaj şi folosirea apei de gură, care reechilibrează PH-ul.

2. Dinţi pe post de desfăcător

Folosirea dinţilor pe post de deschizător de sticle sau spărgător de nuci este un obicei vicios care poate produce fisuri sau fracturi dentare. Astfel este afectat smalţul dinţilor şi se pot produce leziuni la nivelul gingiilor.

„Dinţii nu sunt făcuţi pentru a deschide sticle şi a sparge nuci. Astfel de obiceiuri afectează coroana dentară”, explică Bogdan Bader, medic stomatolog la clinica BB Clinic din Bucureşti.

3. Scrâşnitul dinţilor

Bruxismul (scrâşnitul dinţilor) este un obicei care apare mai ales în timpul nopţii. „Acest obicei produce abrazarea (tocirea) smalţului, iar în cele din urmă se poate ajunge la pierderea dinţilor”, avertizează stomatologul Sabina Miu. O metodă eficientă de tratare a bruxismului este utilizarea gutierei, un dispozitiv din plastic, care se poate purta pe timpul nopţii. Acesta are rolul de a relaxa musculatura şi, în acelaşi timp, protejează dinţii.

O altă metodă de tratament în cazul bruxismului agresiv este remodelarea sau reconturarea coronarei prin proteze, dar şi prin purtarea aparatelor ortodontice.

Mai multe articole despre:
dinţi stomatolog bruxism sucuri accidulate