Trei minori şi doi adulţi, răniţi într-un accident rutier în orașul Roman
Trei minori şi doi adulţi au fost răniţi, vineri seara, într-un accident rutier produs în municipiul Roman. Accidentul s-a produs după ce un bărbat în vârstă de 32 ani nu a acordat prioritate unui autoturism condus de o şoferiţă în vârstă de 31 ani iar aceasta a fost proiectată într-un stâlp de electricitate.
Trei minori şi doi adulţi au fost răniţi, vineri seara, într-un accident rutier produs în municipiul Roman, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul Georgiana Moşu.
Accidentul s-a produs după ce un bărbat în vârstă de 32 ani nu a acordat prioritate unui autoturism condus de o şoferiţă în vârstă de 31 ani iar aceasta a fost proiectată într-un stâlp de electricitate.
"În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 31 de ani, a doi minori în vârstă de 11, respectiv 8 ani, pasageri în autoturismul condus de femeia de 31 de ani şi a altor două persoane, o femeie în vârstă de 27 de ani şi un minor în vârstă de 11 ani, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 32 de ani", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, scrie Agerpres.
Ambii conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.