Trei gospodării din județul Suceava, cuprinse de flăcări! Intervin pompierii
Trei gospodării din satul sucevean Costişa au fost afectat, luni dimineață, de un incendiu puternic. La fața locului intervin şase maşini de pompieri și o ambulanță SMURD. Până la ora transmiterii acestei știri, nu sunt informații despre posibile victime sau legate de dimensiunea pagubelor materiale înregistrate.
Trei gospodării din satul Costişa - comuna Frătăuţii Noi sunt afectate, luni dimineaţă, de un incendiu, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Potrivit acestora, la faţa locului intervin pompierii militari şi civili cu şase autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.
"Forţele de intervenţie au localizat incendiul şi nu mai există pericol de propagare a flăcărilor. Sunt afectate trei gospodarii. Astfel la prima, flăcările se manifestă la casa de locuit şi la două anexe gospodăreşti. La a doua proprietate, arde o construcţie anexă, iar flăcările au afectat şi podul casei de locuit. La a treia gospodărie, este afectată o singura anexă gospodărească", au precizat oficialii ISU.
Pompierii susţin că, până la acest moment, nu sunt înregistrate victime.