Românii ar putea merge în Grecia fără control la frontieră. Propunerea unui grup de europarlamentari care vine în ajutorul turiștilor
Europarlamentarii români Dacian Cioloş şi Vlad Gheorghe, alături de europarlamentarul grec Georgios Kyrtsos şi parlamentarul bulgar Daniel Lorer au transmis o scrisoare comună ministrului imigraţiei şi azilului din Grecia, în care îi recomandă să propună ridicarea controlului la frontiera terestră Schengen dintre România, Bulgaria şi Grecia. Această inițiativă este adresată în cadrul reuniunii informale a miniştrilor Justiţiei şi Afacerilor Interne, programată să aibă loc joi, 25 ianuarie.
Scrisoarea semnată de acești europarlamentari evidențiază importanța eliminării controalelor la frontiera terestră dintre cele trei țări, în special pentru facilitarea circulației turiștilor și a schimburilor comerciale. Această propunere vine în contextul eforturilor de consolidare a spațiului Schengen și de promovare a liberei circulații în Europa, având în vedere că România și Bulgaria sunt membre UE de mai multe decenii și îndeplinesc toate criteriile pentru aderarea la spațiul Schengen.
Dacian Cioloș, a anunțat că, împreună cu colegii săi, a transmis o scrisoare comună ministrului Dimitris Kairidis, în care au adus mai multe argumente pentru a susține necesitatea și oportunitatea ridicării rapide a controalelor la frontiera terestră.
”În primul rând, din 2011, Comisia Europeană reiterează sistematic că Bulgaria şi România sunt pregătite pentru aderarea deplină la Schengen. În al doilea rând, Parlamentul European a emis numeroase rezoluţii şi rapoarte prin care solicită aderarea deplină la Schengen, care au fost susţinute de majoritatea absolută a Camerei. În al treilea rând, reprezentanţii sectoarelor turismului grec şi HORECA solicită ridicarea controlului la frontierele terestre, pentru a facilita sosirea turiştilor români şi bulgari în Grecia. Acesta ar deveni un factor foarte important al dezvoltării economice, în special în părţile de nord ale Greciei, cu condiţia ca graniţa terestră să devină complet deschisă înainte de perioada estivală. În al patrulea rând, în momentul de faţă controalele la frontierele terestre dintre cele trei ţări care se află oficial în spaţiul Schengen aduc încă pierderi uriaşe companiilor de transport şi turiştilor, în ceea ce priveşte costurile de călătorie, câştigurile financiare ratate şi timpul. Acesta este un factor pe care nu-l putem subestima în contextul crizei economice şi inflaţiei fără precedent. În al cincilea rând, ridicarea frontierei ar îmbunătăţi imediat parametrii de mediu ai zonelor în cauză, contribuind astfel la obiectivul UE de reducere a emisiilor de CO2, a poluării aerului şi a bolilor conexe”, se arată în scrisoarea comună a aleşilor din cele trei ţări”, arată eurodeputatul.
De asemenea, cei patru europarlamentari şi parlamentari consideră că ”punerea în aplicare rapidă şi decisivă a propunerii va spori încrederea reciprocă existentă între cele trei state membre şi va creşte eficienţa colaborării lor în cadrul UE”
”Această propunere răspunde nevoilor cetăţenilor şi este responsabilitatea noastră să depăşim dificultăţile şi să oferim cetăţenilor ţărilor noastre beneficii maxime pe baza relaţiilor de bună vecinătate”, se mai arată în comunicat.
Mic tezaur antic, descoperit într-o pădure din Bihor. Unde a ajuns comoara