MENIU

Trei copii cu vârste între 3 și 7 ani, salvați în ultima clipă din mijlocul nămeților - FOTO

Trei copii, cu vârste cuprinse între 2 și 7 ani, împreună cu părinții lor, au rămas înzăpeziți pe un drum închis circulației pe timp de iarnă. Misiunea de salvare a durat mai bine de 3 ore, potrivit Salvamont Caraș Severin.

Jandarmii și salvamontiștii din Caraș Severin au intervenit pentru a deszăpezi un autoturism care a rămas blocat pe tronsonul de drum ce leagă localitatea Poiana Mărului de stațiunea Semenic, în care se aflau trei copii minorii și  părinții acestora.

Sâmbătă, în jurul orei 17.30, tatăl a cerut ajutor prin apel la 112, anunțând că nu mai poate înainta cu mașina din cauza stratului foarte mare de zăpadă. 

Misiunea a durat peste trei ore, fiind îngreunată de condițiile meteo nefavorabile, drumul accidentat, dar și distanța mare ce a trebuit parcursă până în zona unde a fost găsit autoturismul.

 

Până la deszăpezirea mașinii, cei trei copii și mama lor au fost adăpostiți la căldură, în autospeciala Jandarmeriei. 

 

După eforturile jandarmilor și salvamontiștilor, întreaga familie a ajuns în siguranță acasă, neavând nevoie de îngrijiri medicale.

Mai multe articole despre:
copii salvati din zapada salvamont caras severin