MENIU

Trei cluburi închise de autorități în București și-au continuat ilegal activitatea

Trei cluburi care au fost închise zilele trecute de Poliția Locală a Primăriei Sectorului 2 deoarece funcționau ilegal au fost depistate în cursul nopții de sâmbătă, 28 ianuarie spre duminică, 29 ianuarie 2017 că nu respectă măsura suspendării activității, motiv pentru care au fost sancționate cu suma totală de 7000 lei și s-a dispus confiscarea veniturilor ilicite, anunță un comunicat al Primăriei sectorului 2. 

Cele trei cluburi găsite în neregulă sunt:

- Club El Grande Comandante;
- Club Queens;
- Club Tapo.

Poliția Locală a Primăriei Sectorului 2 și cadre ale Serviciului pentru Investigarea Criminalității Economice din Poliția Sectorului 2 au continuat în cursul nopții de sâmbătă, 28 ianuarie spre duminică, 29 ianuarie 2017, seria controalelor pentru depistarea agenților economici care își desfășoară activitatea în sectorul 2.

Cu această ocazie a fost verificată legalitatea funcționării a 22 de agenți economici care au ca obiect de activitate alimentație publică (cluburi, restaurante și săli de evenimente).

În urma controalelor s-a stabilit că patru cluburi închise anterior de către Poliția Locală a Primăriei Sectorului 2 au intrat în legalitate și funcționează în baza prevederilor legale, respectiv:

- Club Fratelli (Str. Glodeni nr. 3);
- Club Șurubelnița (Calea Moșilor nr. 104-108);
- Club Maya (Calea Moșilor nr. 137);
- Club Biavati Events (Str. Serghei Vasilievici Rahmaninov nr. 2B).

De asemenea, s-a constat că 15 cluburi, restaurante și săli de evenimente au respectat măsura suspendării activității dispusă anterior de către Poliția Locală a Primăriei Sectorului 2.