MENIU

Trei avioane Wizz Air, ținute în aer la Cluj pentru că aeroportul e închis. UPDATE

Aeroportul Internaţional "Avram Iancu", din Cluj, a fost redeschis, joi după-amiază, în jurul orei 14.00, iar toate cele trei aeronave ale companiei Wizz Air, de la Paris, Valencia şi Luton, care l-au survolat, prima dintre curse pentru mai bine de o oră, au aterizat, potrivit Mediafax.

UPDATE 14.30: Aeroportul a fost redeschis. Avioanele au aterizat, potrivit Mediafax.

"Aeroportul clujean a fost redeschis traficului aerian, joi, când a aterizat prima cursă a companiei Wizz Air de la Paris - Beauvais în jurul orei 14.00. Aceasta trebuia să ajungă iniţial la 12.25", au precizat reprezentanţii aeroportului.

Potrivit acestora, au aterizat şi celelalte două curse, de la Valencia şi Luton, care au survolat aeroportul clujean şi care ar fi trebuit să ajungă la sol la 13.30.

Directorul aeroportului, David Ciceo, a declarat că este vorba despre trei curse ale companiei Wizz Air, de la Paris, Luton şi Valencia. 

"Trei avioane ale companiei Wizz Air survolează Clujul aşteptând redeschiderea traficului aerian de pe aeroport, în următoarele 15 minute. Este vorba despre curse la Paris, Luton şi Valencia, care au înregistrat întârzieri până acum", a spus Ciceo.

Avionul de la Paris trebuia să aterizeze la 12,25, iar cele de Luton şi Valencia la 13.30.

Mai multe articole despre:
Aeroportul Avram Iancu avioane Wizz Air