Trei autoturisme, implicate într-un accident rutier în municipiul Bârlad
Trei autoturisme au fost implicate, marţi seara, într-un accident rutier produs în municipiul Bârlad, într-una dintre maşini aflându-se o femeie însărcinată, care trebuia să nască, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
Detaşamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă echipată cu modul pentru descarcerare-deblocare şi un echipaj specializat pentru asigurarea măsurilor PSI.
"În accident au fost implicate trei autoturisme, în două dintre acestea, cele aflate în mişcare, aflându-se patru persoane. Cel de-al treilea autoturism era staţionat pe marginea drumului. Într-unul dintre cele două autoturisme aflate în mişcare se afla şi o femeie care trebuia să nască. Femeia nu a fost rănită, însă a fost transportată la Spitalul municipal din Bârlad cu o ambulanţă aparţinând SAJ Vaslui, substaţia Bârlad", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul.