Trecerea Serviciului de Informații în subordinea parlamentului, neconstituțională - decizia Curții de la Chișinău
Legea prin care Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) a fost trecut din subordinea preşedintelui în cea a parlamentului este neconstituțională. Legea a fost votată de deputaţii socialişti şi ai Partidului Şor.
Decizia, anunțată marți de Curtea Constituțională, este definitivă şi intră în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.
Trecerea SIS în subordinea parlamentului a fost aprobată de majoritatea parlamentară în decembrie. Societatea civilă şi opoziţia proeuropeană au protestat faţă de demersul partidelor proruse din legislativ. La propunerea Comisiei juridice, proiectul a fost aprobat în lectura a doua cu 51 de voturi.
Tot marţi, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională hotărârea parlamentului din 23 aprilie prin care preşedintele acestei instanţe, Domnica Manole, a fost revocată din funcţia de judecător al Curţii Constituţionale printr-o decizie votată de majoritatea parlamentară constituită de deputaţii grupului Partidului Socialist (PSRM) şi ai Partidului Şor.
”Se declară neconstituţionale hotărârea parlamentului privind anularea prin retragere parţială a hotărârii parlamentului din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curţii Constituţionale (Domnica Manole) şi hotărârea parlamentului privind numirea unui judecător al Curţii Constituţionale (Boris Lupaşcu)”, se arată în decizia Curţii, potrivit Agerpres.
La 23 aprilie, deputaţii PSRM şi ai Partidului Şor - al oligarhului fugar moldovean Ilan Şor, condamnat în prima instanţă în dosarul ”Furtul Miliardului” - au votat o declaraţie privind ”caracterul captiv” al Curţii Constituţionale, acordând vot de neîncredere magistraţilor Domnica Manole, Liuba Şova şi Nicolae Roşca, cei care au constatat circumstanţele pentru dizolvarea parlamentului, ceea ce deschide calea alegerilor parlamentare anticipate. Ulterior, majoritatea parlamentară a anulat şi decizia din 2019 prin care Domnica Manole a fost numită în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, numind în funcţia ”vacantată” de judecător pe Boris Lupaşcu, fost şef de secţie din cadrul Procuraturii Generale, potrivit Agerpres.