MENIU

Treabă de mântuială anunțată cu surle și trâmbițe: Pasajul Domnești are crăpături la scurt timp de la inaugurare

Pasajul Domnești are deja crăpături în structură deși a fost inaugurat de puțin timp. Anca Alexandrescu a arătat, în emisiunea Culisele Statului Paralel, la Realitatea PLUS, imagini în care se pot vedea fisurile apărute la pasaj.

„Pasajul Domnești. Panourile laterale sunt pline de crăpături. Vă aduceți aminte de cum s-au împăunat, ce s-au lăudat... au pus garduri de metal și le chituiesc să acopere crăpăturile, având în vedere că lucrarea abia a fost dată în folosință. Să iasă CNAIR să explice ce e cu ele.

Văd că au încercat să le “cârpească”. Abia l-au inaugurat și deja sunt crăpături. Aud ca vor să le vopsească, să nu se mai vadă. Păi, domnule Grindeanu, poate luați modelul de la prietenul Arsene de la Lutca. Le îmbrăcați în polistiren și le vopsiți. Și poate îi chemați să facă lucrarea pe prietenii de la Cluj, ăia din gașca lui Ioan Rus, DP Consult! Domnul acela care a fost la CNAIR, a făcut “centura de diamant” de la Cluj cu 150 de milioane de euro, care s-a surpat de câteva ori”, a spus Anca Alexandrescu.

Mihai Belu: „Au recepționat niște rebuturi. Noi am plătit unele de calitate, dar ei au luat unele la 2 cenți din China”.

Dorin Iacob: E vizunea artistului. Doamne ferește. Sunt niște panouri de zidărie aparent. Țara lucrului bine făcut”.

 

Mai multe articole despre:
pasaj domnesti crapaturi