MENIU

Travestiţii dintr-un stat islamic au fost prinşi şi obligaţi să se îmbrace în haine bărbăteşti

Travestiţii

Poliţia din provincia Aceh din Indonezia, unde legea islamică este în vigoare, a arestat 12 travestiţi şi i-a obligat să poarte haine bărbăteşti, a relatat luni presa locală, citată de dpa.

Travestiţii au fost arestaţi duminică în mai multe saloane de frumuseţe unde lucrau în districtul Nord Aceh în cadrul unei operaţiuni împotriva a ceea ce autorităţile numesc "boli sociale", a declarat şeful poliţiei locale Untung Surianata agenţiei de presă de stat Antara.

"Aceşti travestiţi vor fi reeducaţi pentru a deveni bărbaţi adevăraţi", a adăugat Surianata.

El a mai spus că li s-a cerut să poarte haine bărbăteşti.

"Ofiţerii le-au cerut de asemenea să alerge puţin şi să strige din răsputeri pentru a li se auzi clar vocile bărbăteşti", a adăugat el.

În virtutea unei versiuni a legii islamice în vigoare în provincia semiautonomă Aceh, bărbaţii care se îmbracă în femei nu au voie să servească clienţi de sex feminin.

Aceh este singura provincie indoneziană autorizată să impună legea islamică sharia ca parte a încercărilor guvernului central de a opri un efort pentru independenţa regiunii.

Dar şi în alte părţi ale Indoneziei minorităţile sexuale au fost supuse discriminării, potrivit Agerpres.

Poliţia din două cele mai mari oraşe ale ţării a efectuat raiduri în cluburi gay şi a reţinut pentru scurt timp zeci de persoane suspectate că practică prostituţia homosexuală.

Guvernul a încercat de asemenea să blocheze aplicaţiile mobile gay-friendly care, consideră executivul, promovează "devierea sexuală".

Mai multe articole despre:
travestiţi