MENIU

Tratament neconvenţional pentru arsurile de piele. Descoperire revoluţionară a brazilienilor

Cercetătorii din Brazilia experimentează un nou tratament pentru arsurile grave, utilizând pielea de pește tilapia, o procedură considerată neortodoxă, dar despre care se spune că poate ușura durerea victimelor și reduce costurile medicale.

Pielea de porc congelată și chiar țesutul uman au fost mult timp folosite pentru a fi puse pe zonele afectate de arsuri, pentru a le menține hidratarea și a permite transferul de colagen, o proteină care ajută vindecarea.

Cu toate acestea , spitalele publice din Brazilia nu au provizii de piele umană și de porc, ori alte alternative artificiale disponibile în țările occidentale. În schimb, bandajul de tifon, care necesită să fie schimbat regulat - adesea dureros - este cel mai uzitat.

Peştele tilapia se găseşte în abundenţă în apele din Brazilia, atât în râuri, cât şi în ferme piscicole, a căror dezvoltare se extinde rapid, pe măsură ce solicitările cresc.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Federală din Ceara au descoperit că pielea peştelui tilapia conţine o cantitate mare de colagen şi o rezistenţă la boli comparabilă cu pielea umană, ceea ce poate ajuta la vindecarea arsurilor, informează Reuters.