Transilvania Train, primul tren turistic românesc
Primul tren turistic românesc a plecat, joi, din Gara Braşov, pentru a face un circuit inedit în inima Transilvaniei. O sută de turişti români au cumpărat o vacanţă neconvenţională, în care vor avea parte, timp de patru zile, de experienţe culturale şi tradiţionale.
Transilvania Train circulă pe traseul Braşov – Sighişoara – Mediaş – Alba Iulia – Sebeş – Sibiu – Făgăraş – Braşov, timp de patru zile.
Călătoria nu este continuă, ci turiştii vor fi cazaţi în hoteluri de trei şi patru stele şi se vor opri în cele mai pitoreşti locuri din inima Transilvaniei.
”România nu are un asemenea concept şi nu a avut niciodată acest concept de tren pur turistic şi ne-am gândit că ar fi o idee foarte bună şi a sosit momentul ca şi România să ofere un astfel de produs turistic pe piaţa românească şi imediat după aceea pe piaţa internaţională, pentru că este una dintre şansele României să iasă afară, să iasă în extern pe piaţa turistică cu ceva inedit. Trenurile turistice au o mare tradiţie în Europa şi în lume şi România a trebui să intre pe acest trend. Este primul proiect de acest gen care este făcut pe picior de egalitate între două agenţii de turism din România, este o dovadă că putem să ne asociem pe baze libere să să facem un proiect cât se poate de frumos“, a declarat Cristi Pitulice, managerul de proiect Transilvania Train.
Trenul are o capacitate de 124 de locuri, din care sunt ocupate 100 de locuri.
Fiecare zi dintre cele patru are o tematică. În prima zi, turiştii vor explora satele pitoreşti Viscri, cunoscut ca fiind satul Prinţului Charles, Criţ, Mesendorf şi Ficher. A doua zi va fi dedicată workshop-urilor transilvănene, în care turiştii vor experimenta tradiţiile autentice din Transilvania, de la rotărie sau fierărie, teracotă, ţiglărie, până la echitaţie sau biologia pajiştilor alpine.
În ziua a treia trenul opreşte la Sebeş, unde va avea loc un workshop gastronomic şi un concert de orgă în Biserica Evanghelică din Sebeş, iar în ziua a patra la Sibiu, unde vor asista la un concert al Filarominicii, în Piaţa Mică.