TRANSILVANIA are o "soră" în Statele Unite ale Americii. Nu are nicio legătură cu DRACULA
Transilvania are o "soră" în Carolina de Nord! Un comitat al cărui nume vine din latină şi a fost ales cu 40 de ani înainte ca irlandezul Bram Stoker să pomenească despre Transilvania contelui Dracula.
Pe harta Carolinei de Nord apare un comitat cu numele de Transylvania. Denumirea lui n-are însă nici cea mai mică legătură cu Dracula. Provine de la două cuvinte latineşti – "trans", care înseamnă „dincolo de”, şi „sylva”, care se traduce "pădure", scrie zhd.ro.
Acum patru secole, Transylvania a fost o colonie în toată regula, pe care un fost şerif a cumpărat-o de la indienii Cherokee. Avea cam aceeaşi suprafaţă ca şi provincia românească şi puţin i-a lipsit să nu devină al 51-lea stat american.
Între timp însă, Transylvania şi-a pierdut din teritoriu. O parte din fosta colonie a ajuns în comitatul Henderson, din statul Kentucky, iar o alta este astăzi comitatul Transylvania, din Carolina de Nord.
Americanii din Transylvania nu ştiu mare lucru despre România. O identifică doar prin gimnastică sau fotbal.
Locuitorilor din Transylvania nu le e necunoscută Transilvania din Europa, dar au păreri diferite despre ea.
Edilii din Transylvania sunt însă convinşi că tot omul din ţinutul lor ştie cum a apărut pe faţa pământului comitatul din SUA. Istoria Transylvaniei a început în 1775, iar personajul cheie a fost Richard Henderson (foto) – un specialist în Drept, originar din Virginia. După o carieră de succes ca şerif, Henderson a fost numit judecător la Curtea de Apel din Carolina de Nord, unde a rămas până la desfiinţarea acesteia – în 1773.
Un an mai târziu, a înfiinţat o companie pe care a numit-o întâi Louisa, apoi Transylvania Company. În acelaşi timp, i-a venit ideea să cumpere şi un teritoriu în zonă, ca să-şi întemeieze propria colonie.
La acea vreme, pământurile erau stăpânite de indienii Cherokee. Pe 17 martie 1775, fostul şerif le-a plătit indienilor aur, argint şi bunuri în valoare de 10.000 de lire sterline pentru o întindere de 81.000 de kilometri pătraţi, pe care a cumpărat-o împreună cu acţionarii companiei sale şi a botezat-o colonia Transylvania. Teritoriul ei este inclus astăzi în statul Kentucky şi în nordul şi centrul statului Tennessee.
Citeşte mai mult pe zhd.ro.