MENIU

Transformare incredibilă pentru actorul din "Doi bărbaţi şi jumătate"

Angus T Jones a devenit celebru la o vârstă fragedă datorită rolului din serialul Two and a Half Men, iar în urmă cu doi ani a revenit în atenţia publicului după o serie de declaraţii controversate.

În ultimii ani, actorul care acum are 22 de ani a făcut câteva mărturisiri incendiare legate de show-ul care a făcut senzaţie la nivel internaţional pentru o lungă perioada de timp.

În 2012, tânărul de 19 ani a şocat pe toată lumea cu un mesaj întregistrat şi postat pe Youtube. Într-un testimonial video religios, Angus T.Jones a făcut o declaraţie neaşteptată, rugându-i pe fanii Two and a half men să nu se mai uite la serial. "Dacă te uiţi la Two and a Half Men, te rog opreşte-te! Fac parte din acest show şi nu mai vreau asta. Te rog nu-l mai urmări şi nu îţi mai umple capul cu prostii", a fost declaraţia care a surprins pe toată lumea.

Tânărul a continuat pe aceeaşi linie şi în interviul pe care l-a acordat pentru Houston's KHOU. "Am fost un ipocrit plătit pentru că nu eram de acord cu nimic din ce făceam şi totuşi o făceam în continuare" a spus acesta.

Angus T Jones a renunţat la celebritate în favorea unei vieţi normale, iar acum este student la Universitatea din Colorado, iar la cea mai recentă apariţie în public a surprins pe toată lumea cu înfăţişarea sa.

Cu părul lung, nebărbierit şi îmbrăcat în haine casual, purtând ochelari, înfăţişarea lui Angus este total diferită faţă de cea de acum câţiva ani.

Sursa: perfecte.md.

Mai multe articole despre:
actor Two and a Half Men angus t jones