MENIU

Transfer SPECTACULOS în tabăra Orban. Un fost ministru s-a dezafiliat din grupul Cîțu

Violeta Alexandru, deputat PNL

Deputatul Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, și-a anunțat miercuri dezafilierea de la grupul PNL din Camera Deputaților. Alexandru se alătură celor 15 parlamentari liberali care au trecut în tabăra Ludovic Orban. 

„Mi-am depus acum câteva minute informarea cu privire la dezafilierea mea din grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaților.

Am făcut acest gest pentru a atrage un semnal de alarmă vis-a-vis de situația în care se află azi PNL, în comparație cu ceea ce am fost acum câteva luni și am pierdut din orgoliu și din încăpățânarea de a nu e exercita rolul de principal partid de guvernământ. Mi se pare incredibil că PNL nu merge cu o propunere de candidat de premier. Mi se pare o palmă petru toți alegătorii noștri”, spune Violeta Alexandru.

la fel ca toți cei care s-au dezafiliat, fostul ministru al Muncii în guvernul Orban a acuzat negocierile cu PSD.

„Mi se pare de neacceptat că ne ducem să stăm jos să discutăm cu PSD-ul pe care l-am hulit atâția ani, în frunte cu cel care acum e președintele PNL, Florin Cîțu, și care se lăuda că și-a făcut o întreagă campanie în spațiul public de adversar al PSD, iar acum se face că-și mai aduce aminte de ceea ce a spus. Prin urmare, mi se pare un haos la nivelul conducerii PNL. Se simte, din păcate, și în grupul deputaților PNL”, adaugă Alexandru.

Ea s-a alăturat altor 15 senatori și deputați care s-au dezafiliat de la grupul parlamentar al Partidului Național Liberal.