MENIU

Transelectrica: Pana majoră de curent din București, efect al unor lucrări de retehnologizare

Transelectrica: Pana majoră de curent din București, efect al unor lucrări de retehnologizare

Pana majoră de alimentare cu energie electrică, produsă vineri în mai multe sectoare din București, a avut drept cauză lucrãri de retehnologizare, a anunţat Transelectrica. 

Într-un comunicat oficial, compania a transmis că avaria s-a produs la Staţia de înaltă tensiune de la Domneşti, în timpul realizãrii unor manevre în cadrul lucrãrilor de retehnologizare. "Compania a declanşat o investigaţie pentru stabilirea exactã a cauzelor şi a condiţiilor în care s-a produs incidentul”, anunţă sursa citată.

Avaria a fost remediată în aproximativ 60 de minute.

„Menţionãm faptul cã Staţia Domneşti este în plin proces de retehnologizare şi suntem convinşi cã prin investiţia realizatã riscul producerii unor astfel de incidente va scãdea semnificativ. Ne cerem scuze tuturor consumatorilor afectaţi”, a transmis compania Transelectrica.

Retehnologizarea stației de la Domnești, lansată la începutul anului 2019, este considerată unul dintre cele mai importante proiecte de investiţii pe care Transelectrica le derulează pentru zona Bucureştiului. Staţia reprezintă un important nod energetic pentru alimentarea unei părţi însemnate a consumatorilor din Bucureşti.

Din cauza întreruperii curentului electric, au apărut disfuncționalități și în activitatea altor companii de utilități, precum Apa Nova și Metrorex.

Mai multe articole despre:
pana curent transelectrica metrou apa nova electric