MENIU

Haos în București, în prima zi în care tramvaiul 41 nu a circulat. FOTO + VIDEO

A fost haos în traficul din București! Principalul mijloc de transport- tramvaiul 41 - care leagă vestul de nordul Capitalei a fost suspendat din cauza unor lucrări de infrastructură. Zeci de mii de oameni s-au înghesuit în autobuzele puse la dispoziție de STB, iar cine n-a avut noroc a așteptat chiar și câte o oră și jumătate în stație.

Nervi, înjurături, certuri și zeci de minute de așteptare. Așa au început săptămâna mii de bucureșteni, care circulau până acum cu tramvaiul 41. Astăzi au fost nevoiți să găsească alte modalități pentru a ajunge la serviciu sau la școală.

„Sunt înfuriată! Nu știu când o să ajung la serviciu”, a spus o bucureșteancă.

În următoarele două luni, tramvaiul 41 nu va circula. În schimb, Societatea de Transport București a pus la dispoziție două linii care vor prelua călătorii: 641 și 642.

La orele de vârf, n-ai însă loc să arunci un ac în aceste autobuze.

Conducerea STB susține că face tot ce poate pentru confortul oamenilor și că autobuzele au același program ca tramvaiul 41.

”Au fost câteva probleme cu numărul mare de călători. Am luat decizia să suplimentăm. Erau pe 641 30 de autobuze și vor fi 38. Timpii de succedare al acestor autobuze sunt de trei - patru minute la orele de vârf”, a afirmat Andrei Creci, director general STB.

Șeful STB dă asigurări şi că toate aceste autobuze au aer condiționat, deși azi realitaeta a fost alta...

În stații, angajații STB au lipit afișe, care îi informau pe călători că metroul de suprafață a fost suspendat. Mulți, însă, n-au băgat de seamă și au așteptat în zadar.

Linia a fost suspendată pentru că se va lucra în perioada următoare la Pasajul Grant, Podul Ciurel și statia de metrou „Parc Drumul Taberei". Va fi refăcută și calea de rulare a metroului ușor. Tramvaiul 41 transporta zilnic peste 150 de mii de oameni.

Mai multe articole despre:
tramvaiul 41 tramvai 41 tramvaiul 41 suspensat