MENIU

Traian Băsescu vrea să-și recapete privilegiile pierdute când a fost declarat colaborator al Securității. Atac surpriză al fostului președinte

Fostul președinte Traian Băsescu a fost dat afară din vila de protocol

ostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase beneficiile după ce a fost declarat colaborator al Securității. Acesta încearcă din răsputeri să le recapete și atacă direct legea care a contribuit la această decizie. 

Fostul președinte a atacat chiar legea prin care i-au fost retrase beneficiile pentru că a fost dovedit colaborator al Securității, pe motiv că este neconstituțională și cere verificarea de către CCR, potrivit Realitatea Plus.

 

Traian Băsescu a deschis un proces în instanță, la Judecătoria Sectorului 1 prin care cere anularea deciziilor prin care i-au fost retrase beneficiile. Acesta a argumentat că setul de condiții în care foștii șefi de stat își pierd dreptul la beneficii sunt neconstituționale. Actul normativ a fost promulgat înainte ca Traian Băsescu să fie declarat colaborator al Securității.

 

Legea a fost modificată la finalul paragrafului ce stabilea condițiile în care sunt pierdute beneficiile a fost făcută o adăugire. Nu poate beneficia de drepturi „nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității”.

Vineri, 2 august, Judecătoria Sectorului 1 a admis cererea fostului președinte și a decis să sesizeze Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate.

Dacă magistrații constituționali îi dau dreptate lui Băsescu legea va trebui modificată, în sensul eliminării cadrului legal pentru retragerea privilegiilor unui fosti șef de stat.