Traian Băsescu, inculpat pentru amenințare. Riscă un an de închisoare
Fostul președinte al României Traian Băsescu se află în acest moment în fața magistraților Parchetului General pentru a fi audiat în dosarul senatoarei PSD Gabriela Vrânceanu Firea. Băsescu urma să fie audiat pentru șantaj, însă procurorii i-au schimbat încadrarea juridică în "amenin'are". Acesta poate primi până la 1 an.
UPDATE 11.31: Traian Băsescu a declarat, la plecarea de la Parchetul General, că noua încadrare este una cu pedepse mai ușoare.
"Mi-au schimbat încadrarea, de la șantaj la amenințare. Asta înseamna ori amendă, ori închisoare până la un an", a declarat fostul șef al statului.
Băsescu este acum, potrivit deciziei magistraților, inculpat în dosarul Gabrielei Firea.
Băsescu: Sunt niște dosare care au ca obiectiv să mă țină în afara politicii
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
UPDATE 11.05: Procurorii i-au schimbat încadrarea juridică lui Traian Băsescu, de la șantaj, la amenințare. În acest moment, fostul președinte nu mai este acuzat de șantaj, ci de amenințare. Astfel, dacă va fi găsit vinovat pentru această nouă infracțiune în care a fost încadrat, amenințare, Băsescu poate primi până la 1 an de închisoare.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
UPDATE 10.55: Traian Băsescu nu a fost generos în declarații. La intrarea în sediul Parchetului General fostul președinte a declarat: "Nu am emoții pentru că nu am încălcat legea! Ai emoții doar atunci când încalci legea!".
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
UPDATE 10.15: În fața Parchetului General s-au strâns câțiva protestatari care cer închiderea fostului președinte Traian Băsescu.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Scandalul dintre cei doi a început anul trecut, atunci când Gabriela Firea a spus că firma care i-a vândut cele 300 de hectare Ioanei Băsescu ar fi fost inactivă la momentul tranzacției.
Firea a făcut plângere la Parchet, pe motiv că se simte amenințată, după ce Traian Băsescu a reacționat și i-a transmis senatoarei PSD "să se uite pe tarlaua soțului primar. Poate nu-l mai găsește acasă. În parohia lui se întâmplă lucruri rele".
Aceasta este a treia oara când fostul președinte se afișează în fața magistraților de la Parchetul General.