Traian Băsescu, la Realitatea Plus: Am făcut oferta PMP de a candida la Primăria Capitalei
Fostul președinte Traian Băsescu a anunțat, într-o intervenție la Realitatea Plus, că, în urma excluderii PMP de la negocierile dintre PNL, USR și PLUS privind o posibilă alianță de dreapta comună pentru alegerile locale, a făcut oferta partidului pe care l-a înființat de a-l reprezenta pentru conducerea Primăriei Capitalei. ”Lipsa celor aproximativ 10 procente ale PMP-lui îl va pune în dificultate pe Nicușor Dan”, transmite Băsescu.
PMP și fostul președinte Traian Băsescu au promovat varianta unei alianțe de dreapta pentru alegerile locale din București, care să îl aibă pe Nicușor Dan candidat unic. La negocierile pentru desemnarea candidaților, PMP nu a fost invitat. Astfel, fostul președinte a anunțat că vrea să ajute partidul pe care l-a înființat, candidând împotriva Gabrielei Firea.
”Președintele PMP, Eugen Tomac, nu a fost invitat la nicio discuție. Ne e foarte greu să înțelegem povestea cu Mihail Neamțu. Este clar că asta e decizia USR-ului ca o opțiune care să nu permită câștigarea alegerilor de către Nicușor Dan. Totuși, PMP este un partid care a obținut în jurul a 10 procente în București la majoritatea alegerilor. Lipsa acestor procente îl va pune în dificultate pe Nicușor.
Nu au existat discuții cu USR. Discuțiile lui Tomac au fost numai cu Orban legat de participarea într-o alianță la alegerile din București. Orban a fost extrem de pozitiv tot timpul până vineri, când l-a anunțat pe Tomac că nu se poate (...) Tomac a discutat frecvent cu Nicușor Dan, care a fost un susținător al unei alianțe complete de dreapta. Dar Nicușor nu e un element de decizie în cadrul USR-ului în raport cu Barna. ”, a spus fostul președinte, la Realitatea Plus.
Cel mai probabil, PMP își va anunța public candidații săptămâna viitoare.
”În așteptarea unei soluții de alianță, PMP nu a demarat procedurile interne. Am făcut oferta către Tomac, vom declanșa procedurile interne și, foarte probabil, voi fi candidatul PMP pentru alegerile locale. Sunt hotărât să ajut PMP-ul în primul rând. Dacă voi și câștiga alegerile, voi renunța la confortul și la banii calității de europarlamentar și voi veni la București. Am lăsat lucruri neterminate”, a transmis Băsescu.
Fostul președinte a făcut și un apel către guvern și majoritatea parlamentară să introducă și alte sisteme de vot pe lângă cel clasic. ”Este obligatoriu să asiguri condiții de vot cât mai multor cetățeni. În timpul unei pandemii, să nu ai alternative la sistemul de vot clasic e ca și cum ai invita la neparticipare, ceea ce e incorect”, a sublinat fostul președinte.