MENIU

Traian Băsescu îl dă în judecată pe Igor Dodon, președintele Republicii Moldova

Traian Băsescu îl dă în judecată pe preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, pentru că i-a retras cetăţenia în mod ''arbitrar'', a declarat, joi, Andrei Bivol, avocatul fostului preşedinte, afirmând că cererea a fost depusă la Curtea Supremă, potrivit Mediafax.

''Astăzi am înregistrat o cerere de chemare în judecată la Curtea Supremă de Justiţie, aşa cum prevede legea cetăţeniei din Republica Moldova. Noi considerăm că cetăţenia lui Traian Băsescu a fost retrasă în mod arbitrar şi (decizia-n.r.) este contrară principiilor şi procedurilor prevăzute de legea cetăţeniei şi de Convenţia Europeană cu privire la cetăţenie'', a afirmat avocatul lui Traian Băsescu, Andrei Bivol.

Cererea de chemare în judecată este introdusă şi se repartizează în termen de 24 de ore completului de judecată, după care în timp de cinci zile de la repartizare ar trebui să fie emisă o decizie pe procedură, potrivit legislaţiei din Republica Moldova, a explicat Andrei Bivol.

Preşedintele Republicii Moldova are calitatea de pârât în cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea Supremă de Justiţie.

Avocatul lui Traian Băsescu a precizat că, în Republica Moldova, nu a mai fost făcut un demers de acest fel.

Preşedintele moldovean Igor Dodon a semnat în primele zile ale lunii ianuarie decretul prin care fostului preşedinte al României Traian Băsescu îi este retrasă cetăţenia Republicii Moldova, dobândită de acesta cu doar câteva luni mai devreme.

 

 

Mai multe articole despre:
Băsescu Traian Băsescu Igor Dodon