MENIU

Traian Băsescu, glumă în direct la Realitatea: „Mă mir că nu s-a spus că mecanicul de tren era beat pentru că a băut cu mine”

Traian Băsescu

Fostul președinte Traian Băsescu a reacționat, joi seara, în emisiunea 100% la Realitatea PLUS, în care s-a discutat despre istoria CFR și infrastructura tot mai învechită a căilor ferate și despre unele acțiuni din mandatul acestuia de ministru al Transporturilor. Traian Băsescu a intervenit și a precizat că problemele nu au pornit de la desfacerea căilor ferate, așa cum s-a spus.

„Este o prostie ce se spune că vorba despre desfacerea căii ferate. De lipsa de finanțare e corect, dar eu am plecat din 2000, nu eu am fost responsabil de finanțarea căi ferate din 2000 până acum.

Subfinanțarea a început din vremea lui Ceaușescu. Eu nu am fost ministru de Finanțe să dau căii ferate sumele de care avea nevoie. Nu am început nicio operațiune de privatizare a CFR. A fost creată ca o companie de stat desprinsă de căile ferate care a fost obligată să scoată toate activele care erau excedentare. Era un excedent uriaș de material rulant. Veneam dintr-o perioadă în care transporturile mai mari de 50 km nu se puteau face decât cu trenul. Odată cu liberalizarea a explodat transportul rutier, iar materialul a fost excedent”, a combătut Traian Băsescu, fost ministrul al Trasporturilor.

Întrebat de ce s-a ajuns în starea asta în care se produc accidente feroviare, precum cei de la Fetești, Traian Băsescu a început răspunsul cu o glumă: „Mă mir că domnii din studio nu au spus că mecanicul de tren era beat pentru că a băut cu mine”.

„Statul ar trebui să-și asume responsabilitatea pentru infrastructură. Oamenii valoroși din calea ferată în general au plecat la companiile private și fac o oncurență acerbă companiilor de stat. Ar trebui făcute două lucruri: esența este infrastructura, asta este de importanță națională, că transportatorii sunt liberi să opereze pe piața românească. Ministrul Transporturilor ar fi trebuit să-și dea demisia. Celebrul Drulă care trece mare erou că a mers cu bâta la metrou, e bine ce a făcut, dar deocamdată nu a dus la îndeplinire niciun proiect de infrastructură”, consideră Traian Băsescu.

Mai multe articole despre:
traian basescu tren calea ferata