Traian Băsescu, din nou în vizorul CSM: "A recidivat!"
Judecătorul Horațius Dumbravă, membru al CSM, a catalogat, marți, ca fiind la un nivel foarte jos discursul fostului președinte Traian Băsescu din ultima apariție publică, afirmând că acesta a recidivat în ceea ce privește încălcarea independenței justiției.
"Mi se pare discursul folosit de domnia sa aseară (n.r. luni) la un nivel foarte jos. Au coborât foarte jos nivelul discursurilor, din păcate, unii politicieni. Mă miră la domnia sa că are astfel de discurs. Poate că în timp își va pondera discursurile. (...) Iată că a recidivat domnia sa cu privire la încălcarea independenței justiției, pentru că astăzi s-a constatat că a încălcat independența justiției atunci când a făcut acea afirmație legată de terenurile de la Nana, legându-se de sechestrul impus de procuror și constatat ca fiind legal de judecător. (...) Mă miră, să sperăm că lucrurile vor intra pe un făgaș normal, deși mă îndoiesc", a afirmat Dumbravă, la plecarea de la CSM.
El a arătat că nu înțelege declarațiile lui Băsescu privind magistrații ''acoperiți'' după 10 ani în care nu a pus în practică legea referitoare la cercetarea acestora.
"După 10 ani în care nu a pus în practică legea privind cercetarea celor care sunt acoperiți, acum face astfel de afirmații. Mă întreb ce l-a împiedicat timp de 10 ani să facă verificările prin CSAT, în condițiile în care domnia sa era președintele acestei structuri", a spus judecătorul, citat de AGERPRES.
În opinia sa, fostul șef al statului este un ''recidivist'', pentru că este a treia oară când CSM constată încălcarea independenței justiției.
"De două ori anul trecut, când încă avea calitatea de președinte al României. Acum astăzi și să vedem sigur ce va constata IJ în urma sesizării de către președintele CSM de astăzi", a adăugat Dumbravă.