MENIU

Traian Băsescu, despre CRIZA de la graniță: „Rusia riscă să piardă propria stabilitate internă”

Traian Băsescu

Traian Băsescu are prima apariție publică după luni întregi de tăcere. Fostul președinte a vorbit în Parlamentul European despre situația tensionată de la granița României. S-a referit și la conflictul din Kazahstan și le-a cerut europarlamentarilor să nu se grăbească să judece situația din această țară. Pe de altă parte, Traian Băsescu atrage atenția că Rusia va încerca să exploateze la maximum criza pe care a înăbușit-o în Kazahstan. Statul central-asiatic este în stare de alertă după manifestaţiile violente în care peste 250 de oameni și-au pierdut viața.

„De la preluarea funcției în 2019, Președintele Tokayev a încercat să facă o deschidere a țării către democrație, inițiind o serie de reforme.

Inițial, manifestațiile de protest au fost masive dar pașnice, declanșatorul acestora fiind creșterea explozivă a prețurilor la combustibil pe fondul nemulțumirilor acumulate de populație atât în privința nivelului de trai dar și în privința respectării drepturilor fundamentale.

Ulterior, clădiri administrative au fost atacate de grupuri violente, iar intervenția forțelor de ordine, lipsite de pregătirea necesară pentru a face față evenimentelor, a generat escaladarea violenței.

Lipsa de încredere în structurile de securitate conduse de fostul președinte Nazarbaiev și camarila acestuia, a fost de natură a genera neâncredere în voința acestor forțe de a restabili ordinea constituțională, ceea ce a determinat apelul la intervenția Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC).

Este prematur să tragem concluzii definitive asupra evenimentelor din Kazahstan. Președintele Tokayev a anunțat o listă a reforme economice și sociale care vor fi implementate în perioada următoare de către noul guvern. Chiar dacă și-a retras trupele, Rusia va încerca să tragă foloase maxime din faptul că a salvat regimul.

Federația Rusă este în situația de a constata că după Belarus, în Kazahstan, o altă fostă componentă a URSS de la frontiera sa, a fost necesară intervenția armatei pentru înăbușirea revoltei populației.

Rusia riscă să plătească un preț greu al jocului pe care îl face pe seama reducerii extracției și a creșterii prețurilor la combustibili fosili. Iar prețul ar putea fi chiar propria-i stabilitate internă.

China are nevoie de un Kazahstan stabil, care să continue furnizarea de materii prime ieftine. Kazahstanul are nevoie acum de consolidarea relațiilor economice și politice cu Uniunea Europeană”, a transmis Traian Băsescu.

Mai multe articole despre:
traian basescu rusia kazahstan