MENIU

Traian Băsescu, audiat la Parchetul Militar

Traian Băsescu, audiat la Parchetul Militar

Traian Băsescu s-a prezentat, miercuri, la Parchetul Militar. Fostul președinte a fost audiat într-un dosar deschis în urma unei plângeri depuse de senatorul Ioan Ghişe.

Traian Băsescu a ieşit de la audieri în jurul orei 13:30. "Am dat declaraţii, am zis ce am ştiut", a spus fostul şef de stat.

În anul 2012, Ioan Ghişe a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva lui Traian Băsescu şi a angajaţilor care l-au scos cu forţa din Palatul Cotroceni, la recepția dată de Administrația Prezidențială în data de 29 decembrie 2012.

Parchetul General şi-a declinat competenţa şi a trimis plângerea la Parchetul Militar şi asta deoarece angajaţii Serviciului de Protecţie şi Pază sunt cadre militare.

Senatorul liberal a spus, la acea vreme, că a fost "luat pe sus şi scos în stradă", în afara Palatului Cotroceni, imediat după ce şi-a dus mâna la nodul de la cravată.

Ioan Ghişe, invitat în calitate de senator la recepţie, a purtat pe sub cămaşă, atunci, un tricou cu un mesaj de protest cu trimitere la faptul că preşedintele Traian Băsescu ar fi trebuit demis în urma referendumului din acel an. Pe tricou era scris "Poporul a decis / Băsescu e demis".

Ulterior, în momentul în care şi-a arătat tricoul, acesta a fost escortat afară de lucrătorii SPP.

Mai multe articole despre:
Traian Băsescu Ioan Ghişe Băsescu audiat