TRAIAN BĂSESCU, APEL către "BĂSIŞTI": Îi chem să le dea o lecţie!
Îi chem pe cei care au avut vreodată încredere în mine să vină la vot! Este ultimul mesaj transmis de preşedintele Traian Băsescu înainte de turul al doilea. Preşedintele i-a rugat şi pe românii din diaspora să voteze duminică, în ciuda distanţelor mari pe care sunt nevoiţi să le parcurgă.
"Primul meu mesaj pentru români este să meargă la vot, indiferent unde s-ar afla. Trebuie să meargă la vot! În România, votul nu este obligatoriu, dar, în acest moment, se trece într-o altă etapă şi ar fi rău pentru viitorul ţării dacă românii nu ar face efortul să meargă la vot. O menţiune specială pentru românii din străinătate, ei au mai avut o importanţă capitală în continuarea proceselor de modernizare a României în 2009. De aceea, ca om care a simţit solidaritatea românilor aflaţi în străinătate, îi rog în mod special pe românii din străinătate să meargă la vot", a declarat Traian Băsescu.
"Oamenii ăştia, de când sunt împreună, n-au propagat decât ură. Au împărţit ţara în băsişti şi în electorat bun. Îi chem pe băsişti să vină la vot duminică, să le dea o lecţie. Îl atenţionez pe Ponta să nu se bucure de ura pe care o răspândeşte el, oamenii lui şi televiziunile care-l servesc. Ei reprezintă un grup care ar vrea ca ţara să fie ca înainte de 2004. Fac un apel la toţi românii de bună credinţă ca duminică să vină la vot şi să nu-şi lase ţara jefuită de un grup de demagogi care au de apărat corupţii care stau în faţa puşcăriilor", a mai spus şeful statului.