TRAGEDIE. Un avion s-a prăbuşit, nu există supravieţuitori
Un avion militar aparţinând Forţelor Aeriene din Armenia s-a prăbuşit marţi dimineaţă în munţii din regiunea Maralik, au anunţat autorităţile, precizând că cei doi piloţi au murit, relatează presa locală.
Aeronava a dispărut de pe radar, fiind localizată în munţii din apropierea oraşului Maralik, situat în nord-estul ţării, anunţă site-ul news.am.
Avionul s-a prăbuşit, iar cei doi piloţi au decedat, a anunţat pe Facebook Artsrun Hovhannisyan, purtătorul de cuvânt al Ministerului armean al Apărării.
Ministerul a anunţat că în jurul orei locale 10.06 s-a pierdut contactul cu aeronava.
Aceasta a decolat de pe aeroportul Gyumri pentru a efectua un zbor de antrenament.