MENIU

Tragedie rutieră în Republica Moldova: cinci morţi, între care şi un copil (VIDEO)

Cinci oameni, printre care şi un copil de 1 an şi 4 luni, au murit într-un teribil accident produs, luni dimineaţă, pe o şosea din Republica Moldova. Două femei, de 24 şi 54 de ani, au supravieţuit, însă starea lor era gravă, anunţă Publika TV.

Potrivit Poliţiei, un automobil în care se aflau patru oameni a intrat într-o depăşire reiscantă şi a intrat în plin într-un alt autoturism care venea din sens opus. În urma impactului, doi dintre oamenii din primul vehicul au murit, în timp ce toate cele trei persoane din al doilea vehicul, inclusiv un copil, au murit pe loc.

Mai multe echipaje de salvatori au intervenit pentru descarcerări.

"La faţa locului au fost îndreptate trei autospeciale ale Serviciului Salvatori şi Pompieri pentru a efectua lucrări de salvare deblocare. Au fost efectuate lucrările, după care, persoanele au fost transportate la serviciile cuvenite", a declarat Dorin Candîba, şef departmentul Situaţii Excepţionale Anenii Noi.

În urma accidentului de circulație, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a lansat linia fierbinte 901, anunţă Publika TV.

 

 

 

Mai multe articole despre:
accident tragedie Moldova