MENIU

Tragedie pe străzi: două persoane și-au pierdut viața într-un accident rutier grav

Un accident de circulaţie soldat cu decesul a două persoane a avut loc, joi după-amiaza, în centrul municipiului Zalău, la faţa locului intervenind mai multe echipaje de asistenţă medicală.

Potrivit unor martori oculari, şoferul unui autoturism a intenţionat să vireze spre stânga, însă nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, care venea din sens opus. Impactul dintre cele două maşini a fost atât de puternic, încât ambii pasageri din autoturismul care a efectuat manevra neregulamentară au fost propulsaţi afară, prin parbriz.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, Lucian Jacodi, a declarat că accidentul s-a soldat cu patru victime, două din ele fiind rănite grav şi având nevoie de manevre de resuscitare.

"Este vorba de un accident rutier cu patru victime, ce a avut loc în Zalău, pe bulevardul Mihai Viteazul. La faţa locului au intervenit două ambulanţe SMURD, o autospecială de descarcerare şi o autospecială cu apă şi spumă. Două persoane au fost inconştiente şi s-au efectuat manevre de resuscitare de către două echipaje SMURD şi două echipaje de pe o ambulanţă. Victimele, o femeie de 76 de ani şi un bărbat de 80 de ani, nu au răspuns manevrelor de resuscitare şi au fost declarate decedate", a precizat Lucian Jacodi.

Narcisa Balint, directorul Serviciului de Ambulanţă Sălaj, a precizat că o a treia persoană, o femeie de 37 de ani, a fost dusă la spital cu răni uşoare la un picior, în vreme ce şoferul din maşina în care se afla acesta a refuzat acordare de ajutor medical, deşi a acuzat şi el dureri la un picior.

Poliţia continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte ale producerii accidentului. 

Mai multe articole despre:
accident morţi Sălaj