Tragedie pe litoralul românesc! Un tânăr de 18 ani a murit înecat în lacul Siutghiol din Mamaia
Un tânăr în vârstă de 18 ani a murit înecat, sâmbătă după-amiază, după ce a mers să înoate în lacul Siutghiol, din Mamaia, el fiind scos din apă de către reprezentanţii ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea. Cadrele medicale l-au resuscitat zeci de minute, însă fără rezultat.
Tânărul a mers să înoate în lacul Siutghiol, din Mamaia, vizavi de parcul Aqua Magic, iar apoi trupul acestuia a fost văzut plutind pe lac de către martori care au anunţat autorităţile, scrie News.ro.
Pentru scoaterea victimei din apă s-a deplasat barca aparţinând ISU Dobrogea, care fusese dislocată la începutul sezonului chiar pe lacul Siutghiol.
Trupul tânărului a fost adus la mal, iar un echipaj SMURD a început manevrele de resuscitare. În pofida eforturilor depuse de cadrele medicale, care au încercat timp de zeci de minute să-l readucă la viaţă, tânărul nu a mai putut fi salvat.
Medicii s-au mai confruntat, sâmbătă după-amiază, cu alt caz de înec. Un bărbat de aproximativ 30 de ani s-a înecat la Eforie Sud, dar cadrele medicale care au intervenit au spus că el era conştient, stabil, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.